miercuri, 25 noiembrie 2015

Un viitor cu tineri educaţi...

De curând am citit un articol din Buletin de Europa, care a reuşit să îmi transmită un mesaj clar şi concis legat de societatea în care trăim: "trebuie să rezolvăm problemele de bază: alfabetizarea, competenţele numerice şi competenţele TIC". Mi-am propus să dezbatem împreună acest subiect, să îl înţelegem şi apoi să realizăm care este importanţa sa.

Relaţia economie-educaţie!


Câteva obiective ale strategiei Europa 2020 sunt bazate pe această relaţie dintre economie-educaţie. Ce se înţelege şi ce anume se urmăreşte prin aceasta? Ei bine, această relaţie este consolidată pe ideea de o "creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii", rezultând "crearea locurilor de muncă necesare pentru o societate bazată pe cunoaştere." Oamenii ar trebui să realizeze că pionul principal al vieţii sunt ei, că orice individ poate să aibă o influenţă majoră asupra altuia prin comportament, limbaj, personalitate sau atitudine. Toate puse cap la cap demonstrează faptul că investiţia în cultură şi educaţie merită eforturi mari, deoarece "cea mai bună resursă de care dispunem" sunt oamenii. 

Orientare spre viitor!

Viitorul nu ar avea niciun sens fără trecut şi prezent, făcând o analiză şi citind datele prezentate în articolul menţionat, am observat că atât şomajul în rândul tinerilor, cât şi faptul că prea mult tineret părăseşte prea timpuriu şcoala sunt probleme grave ale Uniunii Europene. Totuşi aceste probleme pot fi remediate printr-o mobilizare mai bună, prin care se urmăreşte o "reformă a învăţământului superior", "încurajarea universităţilor să îşi diversifice sursele de venituri" şi oprtunitatea de a studia în alt stat membru (prin programul Erasums+). În 2010, Comisia Europeană a lansat "Tineretul în acţiune", o iniţiativă reprezentativă destinată să-i ajute pe tineri să dobândească abilităţile şi competenţele, cunoştinţele şi experienţa necesară pentru a obţine un loc de muncă.

Studiile Comisiei arată că, până în 2020, 35 % dintre noile locuri de muncă vor necesita calificări de nivel înalt și 50 % vor necesita calificări de nivel mediu. De aceea, "Tineretul în mişcare" are ca scop atingerea principalelor obiective ale strategiei Europa 2020:

- reducerea de la 15 % la 10 % a proporției de persoane care părăsesc școala de timpuriu;
- sporirea proporției de tineri cu educație terțiară sau echivalentă, de la 31% la cel puțin 40%;

- ocuparea locurilor de muncă în proporție de 75 % pe parcursul următorilor 10 ani, prin asigurarea că tinerii au competențele necesare pentru locurile de muncă de mâine.

Educaţie. Muncă. Progres.


Unele state membre au "reale progrese în ceea ce priveşte alfabetizarea şi ar trebui să învăţăm de la acestea", chiar dacă Europa a avut o perioadă de regres, prin noi politici adoptate se doreşte extinderea oportunităților de mobilitate în scop educațional la toți tinerii din Europa, astfel colborând cu alte persoane, "fac schimb de idei şi explorează o nouă cultură".

Concluzionând, economia mai bună la nivel european presupune investiţia în tineret, astfel oferindu-le acestora o integrare pe piaţa muncii şi totodată o "îmbunătățirie a performanței pe piețele lor de muncă". Însă, mă întreb şi eu ceea ce a întrebat doamna Androulla Vassiliou, Comisar European pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret în perioada 2010-2014:

"Tinerii noştri primesc pregătirea necesară pentru a răspunde exigenţelor de mâine?"


Sursă: secţiunea INTERVIU, Buletin de Europa - nr. 9, publicat în octombrie 2010.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu