vineri, 23 ianuarie 2015

De ce ne este frică?


Frica este o emoţie primară, cu care ne naştem. Aceasta este des întâlnită în zilele noastre, sub diverse "măşti", însă, de multe ori, este nefondată şi reprezintă o piedică în a duce la bun sfârşit ceea ce ne dorim. În acest articol, vom discuta despre fricile întâlnite cel mai des, ci anume:
  • Frica de necunoscut: aceasta stă şi la baza celorlate frici, ne impunem anumite limite în a face ceea ce ne dorim, deoarece necunoscutul reprezintă o zonă nesigură si întunecată. Practic, ieşim din aşa numita "zonă de confort" şi intrăm într-o zonă străină, în care nu mai deţinem noi controlul. Ceea ce uităm mulţi dintre noi este faptul că acest control nu-l deţinem niciodată cu adevărat, deoarece viaţa este plină de influenţe şi imprevizibilă. Însă noi avem puterea de a alege, iar alegerile noastre contează. Schimbarea presupune ceva nou, noul prespune necunoscutul, necunoscutul presupune frica şi uite aşa mulţi oameni refuză schimbarea. Schimbarea este esenţială în viaţa oricui, dacă insişti să rămâi în "zona de confort", acea zonă sigură şi familiară, pierzi: diversitatea, noutatea, adrenalina, nu înveţi nimic nou şi, prin urmare, nu te dezvolţi. Fii curajos, fă ceea ce te sperie şi asumă-ţi descoperirea unei lumi noi!
  • Frica de moarte: este asemănătoare cu frica de necunoscut, deoarece nu ştim ce ne aşteaptă odată cu ea şi suntem mult prea legaţi de viaţa umană, de corpul nostru şi de tot ceea ce ne înconjoară. Ceea ce nu ştiu mulţi dintre oameni este faptul că moarte nu reprezintă un inamic, nimic nu poate fi rău dacă învăţăm să vedem frumosul din orice lucru. Dacă am iubi, am crede în bine şi în reuşita faptei pe care dorim să o facem, atunci orice frică ar dispărea. Învaţă să te detaşezi, să trăieşti clipa şi să oferi bunătate, pentru a primi bunătate. 
  • Frica de a vorbi în public: această frică este provocată de lipsa de încredere sau de teama de a greşi sau de a te face de râs în faţa unui auditoriu. Însă, tocmai aceste temeri ne aduc eşecul. Indiferent dacă te-ar cuprinde frica în momentul în care ai ţine un discurs, tu continuă şi experimentează astfel de acţiuni, cât mai des. Singurul remediu al fricii este acţiunea. Acţionează şi distruge aceste bariere imaginare. 

Concluzionând, doar tu eşti creatorul vieţii tale şi tu alegi dacă îţi învingi sau nu frica. Nimic nu te poate "îngrădi" în a face ceva, dacă tu nu ai accepta asta.



P.S. Eşti un om minunat, iar eu am încredere că poţi să faci tot ceea ce îţi doreşti, prinde curaj şi exprimă-te liber, acţionează şi ai încredere în tine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu